Chifteluțe de cartofi cu usturoi și verdeață (coapte sau prăjite) – Rețetă delicioasă și ușoară de post

Ingrediente:

7 cartofi fierţi şi ulterior răzuiţi
o legătură de pătrunjel tocat mărunt
50 g pesmet
sare si piper după gust
2 cepe
2 morcovi fierti si răzuiţi
un varf de cimbru uscat(optional)
o legătură de mărar tocat mărunt
3 căţei de usturoi răzuiţi
ulei pentru prajit

Mod de preparare:

Cartofii si morcovii se pun la fiert cu tot cu coajă si după ce au fiert se lasă la răcit. După ce s-au răcit se decojesc şi se dau prin răzătoarea mică. Intr-un bol se amestecă compozitia de cartof si morcov cu mărarul tocat mărunt, cu pătrunjelul, se adaugă sare si piper după gust, 4 linguri de pesmet, ceapa tocată mărunt, usturoiul răzuit, cimbrul. Se omogenizează bine ingredientele si se formează chifteluţele. Le puteti face plate, sau le puteti forma cu lingura.

Se pun la prăjit într-o tigaie încinsă cu puţin ulei si se intorc cu grija până se rumenesc pe ambele părţi, apoi se scot pe un servetel de bucătărie să se absoarbă uleiul in exces.

O variantă sănătoasă ar fi să puneti chifteluţele la cuptor pentru a evita prăjirea lor în ulei.

Poftă bună!

 

Similar articles