Schimbarea la Fata 2023. Ce se da de pomana maine. Alimentele pe care este bine sa le imparti

Ce se dă de pomană de Schimbarea la Față 2023

În dimineața zilei de 6 august, atunci când este sărbătorită Schimbarea la Față, credincioșii merg de dimineață la biserică pentru a se ruga pentru sănătate și bunăstare în familie.

În calendarul creștin ortodox, Schimbarea la Față este marcată cu cruce roșie, fiind una dintre cele mai importante sărbători din an și din luna august. Atunci când merg la biserică, există tradiția ca oamenii să ducă la sfințit diferite alimente, precum fructe, legume sau mai ales struguri.

După ce sunt sfințite aceste alimente, sunt date de pomană celor nevoiași sau celor care au fost prezenți la slujbă pentru sufletele celor trecuți în neființă. Oamenii fac acest lucru pentru a avea parte de sănătate, noroc și spor în toate.

Cine mănâncă struguri nesfințiți înainte de Schimbarea la Față o să aibă dureri de burtă. Alimentele trebuie duse la biserică pentru a fi sfințite de către preot, iar mai apoi pot fi consumate.

Tradiții și obiceiuri de Schimbarea la Față 2023

În Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca, de Schimbarea la Față, pe data de 6 august, credincioșii să aibă dezlegare la pește. Pentru a avea parte de sănătate în familie, credincioșii merg în pelerinaje la bisericile și la mănăstirile care adăpostesc icoane făcătoare de minuni.

Potrivit tradițiilor din popor, Schimbarea la Față este o zi de hotar între vară și toamnă. Totodată, este ultima zi de muncă la câmp în care se mai cosește fânul. Începând cu data de 6 august, toamna începe să-și intre în drepturi, iar iarba nu mai crește, ci se îngălbenește.

Este bine ca femeile însărcinate să țină post în această zi, deoarece vor avea parte de o naștere ușoară și copii vor fi sănătoși. Dacă în ziua Schimbării la Față vremea este însorită, toamna va fi una blândă și roditoare. Pe de cealaltă parte, dacă va ploua, atunci toamna va fi una mohorâtă.